HOTĂRÂREA nr. 82 din 30.06.2020 , privind organizarea alegerilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere din cadrul Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș
În conformitate cu dispoziţiile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, precum şi cu cele ale Cartei Universitare, Senatul Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu-Mureş, adoptă în unanimitate de voturi prezenta
H O T Ă R Â R E
82 din 30.06.2020
- Organizarea alegerilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere din cadrul Universității Dimitrie Cantemir din Tîrgu Mureș, care vor avea loc vineri, 3 iulie 2020, în intervalul cuprins între orele 09.00 – 12.00, la secția de votare din Camera de primire de la intrarea în Campusul Dimitrie Cantemir.
- Aprobarea Calendarului alegerilor, a Regulamentului de organizare și desfășurare a alegerilor, precum și componența Biroului electoral, documente anexate prezentei hotărâri.
- Desemnarea prof. univ. dr. Teodor Bodoașcă, Președintele Senatului Universitar, să exercite atribuțiile funcției de rector până la confirmarea noului rector ales.
Preşedintele Senatului Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu-Mureş
prof. univ. dr. Teodor Bodoașcă