10
május 2023
15 – 19 Mai 2023 Viața de student este desigur cu mult diferită de cea de elev, iar mediul universitar are multe secrete pentru cei care încă urmează studiile liceale. De aceea, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș în fiecare an își „deschide porțile” pentru toți elevii care iși doresc să devină studenți.
8
november 2022
Eveniment realizat cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului – SÂMBĂTĂ, 12 NOIEMBRIE 2022, ORA 11:00 Partener și gazdă : Universitatea Dimitrie Cantemir
21
szeptember 2022
Luni, 3 octombrie 2022, la ora 10.00, în campusul Universității „Dimitrie Cantemir”
19
május 2022
EDIȚIA A II-A „PRACTICI INOVATIVE ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR DE CERCETARE ȘI PROFESIONALE” În perioada 20-24 mai 2022 Locația: Biblioteca „Serafim Duicu”, Tg. Mureș, str. Bodoni Sandor, nr. 3-5
3
Viața de student este cu siguranță cu mult diferită de cea de elev, iar mediul universitar are multe de oferit celor care încă urmează studiile liceale. De aceea, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș (UDC) își dorește ca elevii să afle ce îi va aștepta în momentul când vor face primii pași în învățământul superior și, în fiecare an, își „deschide porțile” pentru aceștia.
17
április 2022
Sala mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș va găzdui luni, 18 aprilie, de la ora 18.00, deschiderea festivă a Olimpiadei Naționale de Istorie. În buna tradiție a susținerii excelenței școlare, Universitatea ”Dimitrie Cantemir” din Tg. Mureș este partener al acestei manifestări care se va desfășura în intervalul 18-21 aprilie.
18
október 2021
Universitatea „Dimitrie cantemir” organizează TÂRGUL ÎNTREPRINDERILOR SIMULATE „ PRACTICA INOVATIVĂ UN PAS IMPORTANT ÎN DEVENIREA PROFESIONALĂ” 20 – 22 octombrie 2021, Biblioteca Serafim Duicu
4
Studenții și angajații Universității ”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș vor avea o zi liberă, în data de 5 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației.
11
június 2021
Curs și Hands-on de implantologie pentru studenții Facultății de Medicină – UDC.
20
december 2020
Organizare eveniment informare grup țintă